Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Orchestra Mugurelul 2010

Artist de puternică percutantă în spaţiul public, în viaţa şcolară, personalitate dinamică şi solitară, care deţine sensul acut şi permanent al propriilor demersuri, iniţiate în planurile culturii botoşănene şi nu numai, bucurându-se de o imensă simpatie, profesorul dorohoian Marcel Dupu – directorul Palatului Copiilor din Botoşani, şi-a susţinut recent lucrarea de gradul I “ROLUL CLUBULUI COPIILOR ŞI ELEVILOR ÎN DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR VOCAŢIONALE”, sub coordonarea ştiinţifică a conf. univ. dr. Eugenia-Maria Paşca, de la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi.

Rod al experienţei didactice şi muzicale, al dialogului artistic viu şi permanent cu copii, cu oamenii şcolii, lucrarea evidenţiază “modul în care această instituţie (Clubul Copiilor şi Elevilor – n.n.) utilizează timpul liber al elevilor în direcţia formării unor aptitudini şi competenţe vocaţionale, în funcţie de preferinţele şi posibilităţile lor native, adunând între paginile ei – elemente de prezentare a unităţii şi a managementului practicat, continuând cu modalităţi de organizare a activităţilor instructiv-educative, accentuând rolul Clubului Copiilor în formarea vocaţională a elevilor, printr-un exemplu practic privind (…) activitatea de performanţă (Orchestra “Mugurelul”).

„Abordând o structură modernă, flexibilă, bine concepută şi argumentată, lucrarea reprezintă un studiu metodic – cu evidente nuanţe monografice -, privind “rolul unei instituţii de învăţământ care se ocupă cu educaţia nonformală şi cu organizarea unui grup de elevi, care a ajuns la performanţă prin formarea deprinderilor de mânuire a unui instrument muzical (…), Orchestra “Mugurelul”, cu care s-a obţinut rezultate şi satisfacţii remarcabile, în cei peste 25 de ani de activitate neântreruptă.”

Alegând un asemenea subiect, prof. Marcel Dupu sporeşte substanţial cunoaşterea şi practica pedagogică, într-o zonă încă prea puţin abordată – educaţianonformală în dezvoltarea personalităţii elevilor şi aspectele realizării acesteia în Cluburile şi Palatele Copiilor. Structurată în trei capitole, cercetarea ia în discuţie specificul organizării demersului didactic muzical, aspectele practice specifice şi soluţiile metodice referitoare la tipurile de formaţii şi repertoriile abordate, educaţia muzicală şi artistică a copiilor şi tinerilor, şi, în fine, o privire specială asupra “Orchestrei Mugurelul” şi a rezultatelor semnificative ale acesteia.

În cele 98 de pagini deosebit de consistente ale lucrării, completate cu numeroase sugestii din repertoriu, articole din presă şi imprimări, care facilitează considerabil înţelegerea demersului, cadrul didactic, probează, excelenta lui abilitate de a aduce muzica mai aproape de sufletul copilului, oferind o abordare originală – prin unghiul de investigaţie, prin selecţia informaţiei şi folosirea modalităţilor personale de ordonare şi prezentare -, dar mai ales utilă, cu valoare autentică, reală, în mediul educaţional artistic.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Orchestra Mugurelul 2010articol 1articol 2articol 3articol 4articol 5articol 6articol 7articol 8articol 9Generatii si turneeOrchestra 2008Orchestra Mugurelul 2006ORCHESTRA MUGURELUL 2008Orchestra Mugurelul, 1996Orchestra Mugurelul, 2006Orchestra Mugurelul, martie 2003Orchestra si Fanfara, iunie 1995
DorohoiNews.ro, 26-09-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro